01. O viziune pentru mișcări spirituale

După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni,
din orice neam, din orice seminţie, din orice norod 
şi de orice limbă,
care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului,
îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini şi strigau cu glas tare şi ziceau:
„Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”

Apocalipsa 7:9-10

Ce și de ce

Dumnezeu ridică mișcări studențești în întreaga lume, care au îmbrățișat o mare viziune. Poate că vorbim limbi diferite sau avem arii de studiu diferite, dar avem aceeași inimă și pasiune.

Noi credem că Dumnezeu ne-a așezat în universitățile în care suntem nu doar pentru a studia, ci și pentru a fi o lumină pentru Hristos. Noi credem că, prin harul lui Dumnezeu, Numele lui Isus va fi înălțat în școlile și universitățile noastre. Din acest motiv ne strângem ca să ne rugăm și să cerem lui Dumnezeu să facă mult mai mult decât am putea să ne imaginăm noi. Acesta este strigătul inimii noastre și această pasiune ne unește.

“O viziune mică nu aprinde inimile oamenilor.”  Dar imaginile pe care le vedem în cartea Apocalipsa fac acest lucru. Noi știm sfârșitul poveștii: un tron va fi înconjurat de multe națiuni care se vor închina Domnului. Tânjim ca prietenii și colegii noștri să fie împreună cu noi împrejurul acelui tron. Ne dorim din toată inima ca Dumnezeu să se atingă de viața lor. Noi știm că bunătatea Lui poate să transforme comunitățile noastre și să restaureze relații care au fost stricate. Și știm, de asemenea, că dorința lui Dumnezeu este să aducă speranță celor fără de speranță. Și prin harul Său El ne va folosi, pe noi, copiii Săi, pentru a împlini această slujbă.

Această viziune aprinde inimi, atrăgând studenți de pretutindeni.

Dumnezeu ridică studenți pentru a împlini voia Sa. El pune pe inimile lor Marea Misiune, care ne îndeamnă să facem ucenici din toate națiunile (Matei 28:19). Dacă citești acest paragraf, probabil că deja El lucrează în inima ta. Ai descoperit această viziune și știi că nu i te poți împotrivi. Dorești să fii parte la lucrurile mărețe pe care Dumnezeu le face în această generație. Mai sunt și alți studenți ca și tine pe care Dumnezeu îi va aduce împreună ca să formăm o echipă pe care El o va folosi pentru a împlini această viziune.

Învățând din Cuvântul Său

 

Cartea Faptele Apostolilor descrie un alt grup de oameni care a avut o viziune. Ei erau barbați și femei plini de credință, gata să studieze Cuvântul Său și să facă ceea ce El a spus.

 

Citește Faptele Apostolilor 19:1, 7-10      

Click pentru text

 

Cu propriile tale cuvinte, descrie ce se întâmpla în Efes.

 

Ce te impresionează cel mai mult despre această scurtă descriere a felului în care Dumnezeu lucra în Efes?

 

Textul menționează puțin despre ceea ce Pavel îi învăța pe Efeseni. Despre ce este vorba? Ce știi despre acest subiect?

 

Este important de remarcat că aceia care au contribuit la acest impact al evangheliei au fost cei care s-au retras cu Pavel, alăturându-i-se timpului de antrenare și învățare pe care le ținea în școala lui Tiran.

 

Lumea începuse să se schimbe:

 

Această relatare ne argumentează faptul că societatea începuse să se schimbe datorită lucrării lui Dumnezeu prin acel grup mic de oameni.

 

Citește Faptele Apostolilor 19:24-27.    

Click pentru text

 

Bazat pe acest pasaj, ce dovezi găsești că părți semnificative din societate începuseră să se schimbe?

 

Știind că după doi ani, “toți cei care trăiau în Asia au auzit Cuvântul Domnului”, cum ai descrie impactul acestui grup de ucenici?

 

Deși argintarul Dimitrie era supărat de schimbările din Efes, noi credem că reacția sa a fost un semn al unui mare success. De ce? În ce fel crezi că neplăcerea suferită de Dimitri exprima o transformare pe care noi toți tânjim să o vedem?

 

Pentru a înțelege mai bine această relatare, trebuie să luăm în considerare perspectiva religioasă a oamenilor din Efes, care era foarte diferită. Știind că Dimitri devenise o persoană prosperă prin munca prestată, ce învățăm despre valorile oamenilor din acel oraș și regiune?

 

La ce fel de schimbări ar trebui să ne așteptăm în societatea noastră atunci când Dumnezeu lucrează?

 

Acest pasaj din Fapte 19 ne arată că Dumnezeu poate să folosească câțiva oameni pentru a SCHIMBA LUMEA. Isus a spus odată: “Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine, va face și el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele și mai mari decât acestea; pentru că Eu Mă duc la Tatăl..” (John 14:12).   Relatarea din Fapte 19 ne oferă doar o frântură a lucrurilor mărețe pe care Dumnezeu le face prin cei ce-L urmează. Acești bărbați și femei, plini de Duhul Sfânt și care s-au încrezut în Domnul, care au mers prin credință….au fost folosiți de Tatăl ca să Îi împlinească voia Sa în Efes.

Să ne cercetăm inimile

 

Cât de mult ne dorim să fim parte dintr-o astfel de lucrare spirituală? Este acest lucru pasiunea noastră? Dorim ca aceasta să fie pasiunea noastră?

 

Reflectează asupra pasiunii tale și scrie-ți gândurile și evaluarea motivației tale de a fi implicat în lucrarea lui Dumnezeu.

 

Conectându-ne cu Adevărul

 

Cuvintele din Fapte 19 ne oferă o perspectivă a ce am putea să ne așteptăm să vedem că se întâmplă în zilele și vremurile noastre atunci când Îl urmăm pe Domnul. Sunt atât înălțimi cât și văi.

 

Ce ai găsit ca fiind provocator în acest pasaj?

 

Versetul 9 ne oferă un mesaj la care este bine să luăm aminte. Nu oricine a arătat inițial interes și curiozitate de a-L cunoaște pe Isus, continuă să-L urmeze pe Dumnezeu. Ceea ce s-a întâmplat în Efes este valabil și astăzi. În timp ce câțiva oameni au început să-L urmeze pe Dumnezeu, nu toți își păstrează acelaș interes. Unii își schimbă părerea și chiar încep să “vorbească de rău” despre mesajul care odată i-a fascinat.

 

Când acest lucru se întâmplă, fiecare persoană decide dacă se alătură celor care și-au împietrit inima sau continuă să Îl urmeze pe Isus. Ce fel de convingeri sunt necesare pentru a rămâne pe cale și a continua să-L slujim pe Dumnezeu astăzi?

 

Ce anume a fost uimitor în acest pasaj?

 

Versetul 10 ilustrează o imagine a unui grup de oameni care s-au dedicat să studieze și să învețe. Școala lui Tiran devenise un loc al transformării oamenilor lui Dumnezeu. Dumnezeu lucra în și prin ei. Oamenii din orașul și din țara lor au auzit evanghelia! Doar gândește-te la ce implică această afirmație: “toți cei ce locuiau în Asia au auzit Cuvântul Domnului.” Nu au fost doar câțiva oameni care au auzit despre Isus. Nu a fost doar familia din apropiere. Toți au fost atinși. Dumnezeu era la lucru în ei. Aceasta este uimitor!

 

Dacă ar fi astăzi o școală ca a lui Tiran, ai dori să faci parte din ea? De ce da, de ce nu?

 

De ce ai dori să faci parte din această lucrare de a duce evanghelia oricărei persoane din universitatea sau orașul tau?

 

Sperăm că acest program de antrenare VOLT pe care tocmai l-ai început, te va ajuta să crești în Hristos și să devii un formator de mișcări.

 

Făcând pași de acțiune

 

Într-o zi vom avea privilegiul de a asculta poveștile celor 12 bărbați pe care Pavel îi menționează în Fapte 19:7. Ei ne vor spune cum Dumnezeu a adus evanghelia în orașul lor și a transformat persoană cu persoană. Ei ne vor povesti cum au pășit prin credință și și-au înfruntat fricile. Cu un zâmbet sincer, ei ne vor spune cum Dumnezeu i-a surprins lucrând prin ei pentru a-i binecuvânta pe alții.

 

Și în zilele noastre mulți credincioși au experiențe similare. Ei sunt surprinși să vadă cum Dumnezeu lucreaza prin ei. Unii dintre ei sunt studenți din țara noastră. Ei au descoperit că la universitatea lor Dumnezeu le cere sa Îl urmeze și le-a dat putere ca să fie ambasadorii Săi.

 

Acești studenți au descoperit că a trăi pentru Dumnezeu este cea mai măreață experiență a vieții lor. Ei și-au schimbat unele vise pentru altele mai mărețe pe care Dumnezeu le-a dat. Ei au o nouă viziune pentru viață, viziune ce le oferă satisfacție.

 

Pentru un moment reflectează la Isus și sacrificiul Său mareț pentru tine și, de asemenea, gândește-te la ceea ce ai văzut la grupul de ucenici din Efes. În lumina acestor lucruri, ia în considerarea viziunea ta actuală. Ce ar putea Dumnezeu să-ți ceară să faci?

 

Ia câteva momente pentru a scrie în spațiul de mai jos viziunea ta.

 

Pe măsură ce ascultăm de Domnul, citim Cuvântul Său și căutăm să-I fim ascultători, Dumnezeu ne direcționează viața. El ne dă o misiune importantă. El te-a pus în acea universitate nu numai pentru a învăța ceea ce ți se oferă la materiile pe care le studiezi, ci și pentru a te dezvolta ca ucenic al Său care proclamă Gloria lui Hristos.

 

Antrenarea VOLT are ca scop de a te ajuta să mergi pe calea pe care Dumnezeu o descoperă în Cuvântul Său. În Scriptură observăm cum cei care L-au urmat pe Hristos au învățat cum să-și împărtășească credința. Și ei au învățat pe alții, la rândul lor, motivându-i să facă o prioritate din relația lor cu Dumnezeu.

 

VOLT te va ajuta să urmarești aceste ținte și să devii încrezător în lucrarea ta pentru Domnul. Investind timp în această antrenare vei face pași în:

 

 

Scrie mai jos angajamentul tău față de Domnul.

 

Te rog să discuți acest angajament cu antrenorul tău sau cu un alt credincios din universitatea ta.

Dând mai departe

 

Trebuie să lucrăm împreună ca și o echipă pentru a putea împlini tot ceea ce Dumnezeu intentionează ca noi să facem.

 

Este cineva pe care l-ai putea/ai putea-o invita sa ți se alăture în studiul acestui material? Împărtașește-ți viziunea cu acea persoana ca o invitație pentru ea/el ca să ți se alăture.

 

Nu uita! Dumnezeu este la lucru…și îi pregătește și pe alții să ți se alăture în viziunea pe care El o dă.

Click for MEDIA CREDITS


1 Comment on “01. O viziune pentru mișcări spirituale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.